Te uiți pe clasament, după prima etapă, și Dinamo e ultima. Îți zici că nu te-ai trezit bine, că n-ai băut cafeaua și ții ziarul invers. Dar, ești perfect conștient, cafeaua e servită deja și te lovește realitatea: E ultima! Dacă ești puriu te gândești la echipa care juca semifinalele Cupei Campionilor Europeni, dacă ești mai tânăr îți vin în cap imaginile cu spartanii, cu titlul adus de Rednic, dar dacă ești un puști care iubești Dinamo, ce faci?
Ce imagini îți trec prin fața ochilor, ce amintiri frumoase ai? Iubești echipa din poveștile spuse de cei mai mari, din imaginile de pe youtube, pentru că tu nu ai trăit bucuria unui titlu, ai cunoscut doar acum doi ani o Cupă a Ligii, ceva fără însemnătatea de a fi cel mai bun din România. Și, auzi, tot la cei mari: Unde e spiritul de luptă al lui Dinamo? Dar, ce înseamnă asta, te gândești, stând în tribună, ud, pe frig, și privind în gol pe un stadion trecut de vreme și de interese obscure.
Și auzi ce spun cei mai mari și cum era un derby și cum simțeau toți care avea legitimație de sportiv la Dinamo. Două exemple. Primul e povestit de un fost baschetbalist în Ștefan cel Mare, Radu Abramescu. El și colegii săi au câștigat un meci la o diferență de doar zece puncte și luni, la prima oră, Cornel Dinu, pe vremea aceea președintele Clubului Sportiv, a venit în fața echipei. Sportivii, unii cât bradul, au plecat cu toții capetele! Mister i-a invitat părintește la o cafea, plus un șpriț slab, și a vrut să afle de ce echipa nu a învins la 25 de puncte diferență. „Când intra pe teren Dinamo, nu te gândeai că pierzi, că, hai, că facem un egal. Vă confirm asta. După ce am început să joc baschet, după anii ’90, nimeni nu se gândea că pierde meciul, și aveam prieteni la alte secții, și la fotbal, și toți eram la fel. Gândeam la fel…”, a povestit Radu. Deci, spiritul de luptă!
Al doilea exemplu e oferit de fostele glorii, de la Dănuț Lupu, Marius Niculae, Giani Kiriță și toți ceilalți care au trăit momente extraordinare în tricoul alb-roșu. Au același discurs, dar nimeni dintre cei care sunt acum în fruntea clubului nu aud sau nu vor. Kiriță mi-a spus mai demult: „Bogdane, când aveam meci cu Steaua nu dormeam o săptămână, ne gândeam cum le rupem capul, că suntem câini, nu cățeluși”. Deci, spiritul de luptă! Acum a dispărut și trebuie readus înapoi, atunci vor apărea și rezultatele și copiii de azi nu-și vor mai pune întrebări, vor trăi pe pielea lor bucuria.
Închei cu o declarație a aceluiași Radu: „Eu dacă eram fotbalist la Dinamo, m-aș gândi ca în loc de șase ore să lucrez opt, ca să nu mai fiu înjurat de către suporteri”. Așadar, la muncă, ascultați ce spun cei care au simțit în tricoul alb-roșu și readuceți spiritul de luptă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER